Clafen 100 mg x 6 supozitoare

Indicatii:
Clafen este indicat pentru tratament de lungă durată în:
-boli reumatismale (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilopoietică, poliartrită reumatoidă juvenilă, sindrom Reiter);
-artroze invalidante însoţite de dureri.
Clafen se poate administra ca tratament de scurtă durată în:
-inflamaţii acute ale articulaţiei şi ale ţesuturilor din jurul articulaţiilor (bursite, capsulite, sinovite, tendinite sau tenosinovite);
-lombalgii, radiculite;
-artrită cu microcristale;
-gută-episoadele acute;
-dureri uşoare şi moderate cum sunt cele care apar în cursul unor mici intervenţii (chirurgicale, stomatologice, ginecologice, ortopedice), dureri ale muşchilor şi articulaţiilor datorate efortului sau traumatismelor;
-dureri de cap;
-dureri menstruale.


Contraindicatii:
Nu utilizaţi Clafen:
-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la diclofenac sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.


Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna Clafen exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

A se administra intrarectal; a nu se administra pe cale orală.

Doza trebuie adaptată în funcţie de necesităţile individuale.

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
Doza recomandată este de un supozitor de 100 mg diclofenac, care se poate administra seara înainte de culcare.
Nu trebuie depăşită doza zilnică totală de 150 mg diclofenac.

Pacienţi vârstnici:
Deşi farmacocinetica diclofenacului este independentă de vârstă, se recomadă stabilirea cu prudenţă a dozei; la pacienţii cu constituţie mai slabă sau cu greutate corporală mai mică, se recomandă monitorizarea pentru sângerări gastrice timp de 4 săptămâni de la iniţierea tratamentului.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 


Compozitie:
- Substanţa activă este diclofenac sodic. Fiecare supozitor conţine diclofenac sodic 100 mg.
- Celelalte componente: grăsime solidă.


Precautii:
Înainte să utilizaţi Clafen, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.


Sarcina şi alăptarea:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Pe durata primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, diclofenacul nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar. Dacă diclofenacul este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.
În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină (cum sunt ibuprofen, acid acetilsalicilic, etc.) pot expune:
-fătul la:
-toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi creşterea tensiunii din artera pulmonară);
-afectare a rinichilor, care poate evolua până la insuficienţa funcţiei rinichilor cu scăderea cantităţii de lichid amniotic;
-mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la:
-o posibilă prelungire a timpului de sângerare care poate să apară chiar şi la doze foarte mici,
-inhibarea contracţiilor uterului, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, diclofenacul este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.

Alăptarea:
Diclofenacul este excretat în laptele matern, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.

Fertilitate:
Utilizarea diclofenacului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână gravide. La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu diclofenac.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Utilizarea diclofenacului impune prudenţă deoarece prin efectele asupra sistemului nervos central-ameţeli, somnolenţă, oboseală sau tulburări vizuale poate modifica capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.


Prezentare: Cutie cu 6 supozitoare