Coldfexin 500 mg/12,2 mg x 10 plicuri, Sandoz

Stoc :
Ultimele produse
Producator :
Termen expirare :
2025-02-28
Document :
17 RON
Cantitate :
Coldfexin 500 mg/12,2 mg x 10 plicuri

Indicatii:
Coldfexin/Coldfexin FORTE conține paracetamol, un analgezic care ameliorează durerea și reduce febra și fenilefrină, un decongestionant care ameliorează nasul înfundat.

Coldfexin/Coldfexin FORTE se utilizează pentru ameliorarea simptomelor gripei și răcelii, inclusiv ameliorarea durerii, durerii de cap, a nasului înfundat și reducerea temperaturii la adulți și adolescenți cu vârsta peste 16 ani și greutate corporală peste 50 kg.

Utilizați Coldfexin/Coldfexin FORTE numai dacă aveți gripă sau răceală asociate cu nas înfundat.
Dacă nu aveți nasul înfundat, se utilizează produsele care conțin numai paracetamol.

Dacă după 3 zile de tratament nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău trebuie să vă adresați unui medic.


Contraindicatii:
Nu utilizaţi Coldfexin/Coldfexin FORTE:
- dacă sunteţi alergic la paracetamol și clorhidrat de fenilefrină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.


Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu
sunteţi sigur.

Doza recomandată este de:
Vârsta Câte plicuri Cât de des
Adulți și copii cu vârsta peste 16 ani:
Adulți și copii cu vârsta peste 16 ani cu greutate mai mare de 50 kg - Un plic Doza poate fi repetată la 4-6 ore
Nu luați mai mult de 4 plicuri în interval de 24 ore.

Vă rog să aveți în vedere că dozele mai mari decât cele recomandate pot cauza un risc crescut pentru afectare foarte gravă a ficatului.

Mod de administrare:
Administrare orală după dizolvare în apă.
[Coldfexin 500 mg/12,2 mg]
Dizolvați conținutul plicului într-o ceașcă mică (125 ml) de apă fierbinte, dar nu fiartă. Amestecați până se dizolvă și beți soluția incoloră și cu aromă de lămâie.
[Coldfexin FORTE 1000 mg/12,2 mg]
Dizolvați conținutul plicului într-o cană (250 ml) de apă fierbinte, dar nu fiartă. Amestecați până se dizolvă și beți soluția incoloră și cu aromă de lămâie.

Utilizarea la copii și adolescenți:
Coldfexin/Coldfexin FORTE nu este recomandat pentru utilizare la copii și adolescenți cu vârsta sub 16 ani.

Vârstnici:
Nu sunt recomandări de modificare a dozei la persoanele vârstnice.
Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile sau se agravează, adresați-vă medicului dumneavoastră.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.


Compozitie:
- Substanţele active sunt paracetamol și clorhidrat de fenilefrină.
- Fiecare plic conține paracetamol 500 mg și clorhidrat de fenilefrină 12,2 mg (echivalent cu fenilefrină bază 10,0 mg)
- Fiecare plic conține paracetamol 1000 mg și clorhidrat de fenilefrină 12,2 mg (echivalent cu fenilefrină bază 10,0 mg)
- Celelalte componente sunt acid ascorbic, zahăr, aspartam (E 951), aromă de lămâie (conține uleiuri naturale de lămâie, arome de substanțe naturale, maltodextrină, manitol (E 421), gluconolactonă, gumă arabică, sorbitol (E420), dioxid de siliciu coloidal anhidru și α-tocoferol (E 307)), zaharină sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru, acid citric, citrat de sodiu.


Precauţii:
Înainte să utilizaţi utilizaţi Coldfexin/Coldfexin FORTE, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.


Sarcina şi alăptarea:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament în cazul în care sunteți gravidă sau alăptați, credeți că puteți fi gravidă sau intenționați să aveți un copil.
Coldfexin/Coldfexin FORTE nu este recomandat pe parcursul sarcinii sau alăptării.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu au existat raporte referitoare la influența Coldfexin/Coldfexin FORTE asupra capacității dumneavoastră de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 


Prezentare: Cutie cu 10 plicuri