Influvac Tetra suspensie injectabila x 1 seringa preumpluta, Viatris

Stoc :
In Stoc
Producator :
Termen expirare :
2025-07-30
Document :
64.48 RON
Influvac Tetra suspensie injectabila x 1 seringa preumpluta

Indicatii:
Profilaxia gripei, în special la persoanele cu risc crescut de complicaţii asociate gripei. 
Influvac Tetra este indicat la adulţi, adolescenți şi copii începând cu vârsta de 6 luni.
Administrarea Influvac Tetra trebuie să se efectueze conform unei recomandări oficiale.


Contraindicatii:
Hipersensibilitate la substanţele active, la oricare dintre excipienţi sau la oricare dintre componentele care pot fi prezente sub formă de urme, cum sunt: ouă (ovalbumină, proteine de găină), formaldehidă, bromură de cetiltrimetilamoniu, polisorbat 80 sau gentamicină.


Mod de administrare:
Doze:
Adulţi: 0,5 ml. 
Copii şi adolescenţi
Copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 17 ani: 0,5 ml. 
Copii cu vârsta mai mică de 9 ani care nu au mai fost vaccinaţi anterior cu un vaccin gripal sezonier: o a doua doză de 0,5 ml va fi administrată la un interval de timp de cel puţin 4 săptămâni.
Sugari cu vârsta mai mică de 6 luni: siguranţa şi eficacitatea Influvac Tetra nu au fost încă stabilite. 

Mod de administrare
Vaccinul se va administra intramuscular sau subcutanat profund. 
Locurile preferate pentru injectarea intramusculară sunt regiunea anterolaterală a coapsei (sau muşchiul deltoid, dacă masa musculară este adecvată) la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 35 de luni, sau mușchiul deltoid la copiii cu vârsta începând de la 36 de luni, adolescenți și adulți.
Măsuri de precauţie care trebuie luate înainte de manipularea sau administrarea medicamentului.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.


Compozitie:
- Antigene de suprafaţă (inactivate) de virus gripal (hemaglutinină şi neuraminidază) din următoarele tulpini*: 
- A/Victoria/4897/2022 (H1N1)pdm09-tulpină similară
(A/Victoria/4897/2022, IVR-238) 15 micrograme HA **
- A/Thailand/8/2022 (H3N2)-tulpină similară
(A/California/122/2022, SAN-022) 15 micrograme HA **
- B/Austria/1359417/2021-tulpină similară
(B/Austria/1359417/2021, BVR-26) 15 micrograme HA **
- B/Phuket/3073/2013-tulpină similară 
(B/Phuket/3073/2013, tip sălbatic) 15 micrograme HA **
pentru o doză de 0,5 
ml
* cultivat pe ouă de găină fertilizate, provenite din colectivităţi de găini sănătoase
** hemaglutinină 
Acest vaccin corespunde recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - OMS (pentru emisfera de 
nord) şi deciziei Uniunii Europene pentru sezonul 2024/2025.

- Celelalte componente sunt:  
- Clorură de potasiu
- Dihidrogenofosfat de potasiu 
- Fosfat disodic dihidrat 
- Clorură de sodiu 
- Clorură de calciu dihidrat
- Clorură de magneziu hexahidrat 
- Apă distilată pentru preparate injectabile.


Precautii:
Înainte să utilizaţi Influvac Tetra, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.


Fertilitatea, sarcina şi alăptarea:
Sarcina:
Vaccinurile gripale inactivate pot fi utilizate pe toată perioada sarcinii. Sunt disponibile mai multe date de siguranţă referitoare la al doilea şi al treilea trimestru de sarcină, comparativ cu primul trimestru; cu toate acestea, datele privind utilizarea la nivel mondial a vaccinului gripal nu au indicat reacţii adverse fetale sau maternale induse de administrarea vaccinului.
Alăptarea:
Influvac Tetra poate fi administrat în cursul alăptării. 
Fertilitatea:
Nu există date disponibile referitoare la fertilitate.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Influvac Tetra nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau a folosi utilaje.


Prezentare: Cutie cu 1 seringă preumplută