Tobrex picaturi oftalmice solutie 3 mg/ml x 5 ml

Indicatii:
Tobrex este indicat în tratamentul local al infecţiilor externe ale ochiului şi ţesuturilor învecinate ochiului, la adulţi şi copii cu vârsta de 1 an sau peste, cauzate de bacterii sensibile la tobramicină.
Tobrex face parte dintr-un grup de medicamente denumite anti-infecţioase. Grupul anti- infecţioaselor include antibioticele (tobramicina în acest caz) care sunt active împotriva multor microorganisme care pot infecta ochiul.


Contraindicaţii:
Nu utilizaţi Tobrex:
- dacă sunteţi alergic la tobramicină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.


Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată la adulţi şi copii cu vârsta de 1 an şi mai mare:
În afecţiunile uşoare până la moderate, doza uzuală este de una sau două picături în sacul /sacii conjunctival /conjunctivali al ochiului /ochilor afectat /afectaţi la intervale de patru ore.
În afecţiunile severe, doza uzuală este de una sau două picături administrate la intervale de o oră, până la ameliorarea afecţiunii, scăzând apoi frecvenţa administrărilor până la terminarea tratamentului.
De regulă, durata tratamentului este de 7-10 zile. Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp durează tratamentul.


Compozitie:
- Substanţa activă este tobramicină. Un ml picături oftalmice, soluţie conţine tobramicină 3 mg.
- Celelalte componente sunt: acid boric, sulfat de sodiu anhidru, clorură de sodiu, tiloxapol, clorură de benzalconiu, acid sulfuric, hidroxid de sodiu, apă purificată.


Precautii:
Înainte să utilizaţi TOBREX, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.


Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.


Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Vederea se poate înceţoşa pentru o perioadă după administrarea TOBREX.
Nu conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje până la dispariţia acestor manifestări.


Prezentare: Flacon 5 ml